Cu ocazia celei de-a VI-a ediții, Animation Worksheep devine primul atelier internațional de animație din România, reprezentând un best of al edițiilor anterioare, dar și primul proiect găzduit de CINETic, ce va desfășura în perioada 9-30 mai 2016.

Spre deosebire de anii anteriori, participarea la atelier se bazează pe selecția a șase dintre cei mai buni animatori dintr-un total de 60 de participanți ai edițiilor anterioare, alături de șase animatori români recrutați de echipa Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est.

Cei șase foști participanți sunt Sandu Cojocari, Matei Monoranu, Vadim Ciocazan, Anna Florea, Andra Mirea, Ana Dobrescu, iar ceilalți șase animatori aleși sunt Radu Pop, Bogdan Nedelcu, Claudia Ilea, Luiz Stockler, Paul Mureșan, Aniela Ariton.

Aceștia vor experimenta diverse tehnici de animație, precum 2D desenat, stop-motion, cut-out, 2D digital, 3D, sub îndrumarea unor animatori profesioniști atât români, cât și străini. Matei Branea, realizatorul personajului Omulan și a emisiunii de televiziune "Planeta Moldova", Tudor Avrămuț, animator al serialului TV "Animat Planet Show", și Bogdan Lazăr, unul dintre animatorii studioului Golem, specializat în producții de animație pentru industria publicitară autohtonă își vor împărtăși experiența și cunoștințele tinerilor participanți ai acestei ediții.

De asemenea, animatorul britanic Joe King, absolvent al Royal College of Art, laureat al numeroaselor competiții internaționale de profil, în prezent director al casei de producție Slinky Pictures, alături de Udo Prinsen, fondator al Carambolas Films și cunoscut pentru scurtmetrajul Audition, și de Capucine Latrasse, creatoare de animații și benzi desenate, vor contribui semnificativ în demersul educațional al atelierului, propunând cursanților diverse perspective de abordare a animației.

Animation Worksheep va include, în această ediție, și o componentă de video mapping realizat de Les ateliers Nomad. Workshopul iși propune prezentarea procesului de concepere și pregătire a animațiilor pentru output-ul specific video mapping-ului. Partea teoretică a workshopului va fi susținută de partea practică, care constă în maparea animațiilor pe o suprafață neconvențională.

Les ateliers Nomad este un studio de animație specializat în video mapping, animație 3D, post- producție, CGI & scenografie video pentru spectacole de muzică și teatru.

CINETic este un proiect conceput de către Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematrografică I.L. Caragiale (UNATC) și finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și din Bugetul Național, cu scopul dezvoltării cercetării și tehnologiei creative. Acesta pune la dispoziția studenților echipamentul și softul necesar prelucrării imaginii prin multiple tehnici artistice.

Animation Worksheep este organizat de către Asociaţia Culturală Este’N’Est și de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) și în colaborare cu UNATC și Cinetic.